Ciclul II – Masterat

Programul de master “MANAGEMENTUL INFORMAȚIONAL”

                                                                                                                                                                                                     

Domeniul Managementul informațional (MI) este o direcție relativ nouă de dezvoltare a științei și practicii în cadrul informaticii moderne. El cuprinde funcțiile ce țin de organizarea și gestionarea proceselor de informatizare a USE de diferite niveluri de ierarhie. Aceste activități sunt orientate la asigurarea condițiilor optime (economice, infrastructurale, tehnologice, etc.) de informatizare a USE atât la nivel micro, cât și la nivel macroeconomic, în baza creării, dezvoltării, menținerii și utilizării suportului informatic al acestora. În acest scop domeniul MI integrează cunoștințele din informatică cu cunoașterea teoriei și practicii managementului general și a domeniului de aplicație (procesele, ce au loc în societate). Specialistul la nivel de master în MI este instruit ca manager informatician în problemele de informatizare a proceselor de dirijare, luarea deciziilor în sfera economico-socială cu utilizarea nemijlocită a instrumentarelor moderne, a noilor tehnologii informaționale, precum și ca specialist-manager în informatizarea USE. Specialistul este pregătit pentru următoarele tipuri de activități: gestionarea proceselor de informatizare a USE, inclusiv aspectele ce țin de elaborarea, proiectarea, implementarea și exploatarea produselor și sistemelor informatice în USE; dezvoltarea și implementarea produselor program aplicative, inclusiv a celor necesare conducerii activităților economice; cercetarea, elaborarea și aplicarea noilor tehnologii informaționale, orientate la un diapazon larg de aplicare; organizarea și instruirea continuă a utilizatorilor, privind produsele și tehnologiile informaționale noi; predarea disciplinelor de specialitate în învățământul preuniversitar, etc.

Învățământ cu frecvență
2 ani de studii

Planul de învățământ pe ani de admitere:
2017-2018 2019-2020

2021-2022
2022-2023   2023-2024

2024-2025  2025-2026

Programul de master “SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE”

 

Domeniul Securitatea sistemelor informatice (SSI) cuprinde funcțiile ce țin de protejarea suportului informatic al activităților persoanelor fizice, al mediului de afaceri, al administrației publice și al altor organizați și instituții, inclusiv a resurselor informaționale și informațiilor cu care aceste entități operează. Nevoia de securitate se referă la protejarea datelor împotriva accesului neautorizat, coruperii, furtului; protejarea sistemelor informatice împotriva atacurilor, care ar influența funcționarea corectă a acestora; crearea condițiilor de recuperare a datelor în cazul unor dezastre. Ca exemple ar putea servi datele cu caracter personal, datele ce reprezintă secret comercial și, cele care reprezintă secret de stat. Specialistul în „Securitatea sistemelor informatice” trebuie să posede cunoștințe temeinice privind informatizarea unităților social-economice și cunoștințe avansate ce țin de elaborarea, proiectarea, implementarea și exploatarea nemijlocită a instrumentarelor și mijloacelor informatice de securizare a aplicațiilor, rețelelor și sistemelor informatice.  Acesta trebuie să: efectueze diagnosticul aplicației, rețelei sau sistemului informatic respectiv pentru a detecta punctele slabe; ofere soluții de protecție adecvate;  să stabilească procesele de securitate necesare; să garanteze sustenabilitatea mijloacelor de securitate folosite; să actualizeze mijloacele.

Departamentului Tehnologia Informației și Management Informațional (TIMI) oferă două programe de master în Securitatea Sistemelor Informatice, adaptate diverselor parcursuri academice ale absolvenților ciclului I:

Program de master – 1,5 ani (90 ECTS)

Programul de master de 1,5 ani este implementat de mai mulți ani și oferă o formare aplicată, destinată candidaților care au acumulat 240 de credite ECTS în cadrul studiilor de licență. Acesta este recomandat celor care au deja o bază solidă în informatică, tehnologii informaționale sau domenii conexe și doresc o specializare rapidă și eficientă în domeniul securității informatice.

Program de master – 2 ani (120 ECTS) (disponibil începând cu anul 2025–2026)

Noul program cu durata de 2 ani a fost introdus pentru a răspunde cererii tot mai mari de specialiști cu formare extinsă și competențe avansate în domeniul SSI. La acest program pot candida persoanele care au finalizat studiile de licență cu 180 de credite ECTS, fiind astfel accesibil și pentru cei care provin din domenii conexe și își doresc o reconversie profesională. Programul oferă o pregătire complexă, incluzând discipline teoretice, aplicative și elemente de cercetare, în conformitate cu standardele internaționale din domeniu.

Învățământ cu frecvență
1,5 ani de studii

Planul de învățământ pe ani de admitere:
2019-2020 2021-2022 2022-2023 2023-2024  2024-2025  2025-2026 

Învățământ cu frecvență
2 ani de studii

Planul de învățământ pe ani de admitere:
 2025-2026 

Programul de master  „TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE ÎN ANALIZA DATELOR” 

Programul de master „Tehnologii informaționale în analiza datelor” se înscrie în domeniul fundamental al științei, culturii și tehnicii 06 Tehnologii ale informației și comunicațiilor, domeniul general de studiu 061 Tehnologii ale informației și comunicațiilor, domeniul de formare profesională 0613 Dezvoltarea produselor program și a aplicațiilor. Scopul Programului de studii la Ciclul II – Tehnologiile Informaționale în Analiza Datelor, este de a forma și pregăti specialiști și cercetători, conform Planului-cadru pentru studii superioare de licență (ciclul I), de master (ciclul II) și integrat, Cadrului Național al Calificărilor pentru domeniul de formare profesională 061 Tehnologii ale informației și comunicațiilor, componenta Dezvoltarea produselor program și a aplicațiilor.

 Sectorul economic manifestă o cerere tot mai mare pentru specialiști în analiza datelor, deoarece aceștia aduc un aport semnificativ la îmbunătățirea performanței organizaționale prin identificarea tendințelor, a patternurilor și a oportunităților de optimizare și eficientizare a proceselor și a deciziilor de afaceri. În același timp, societatea în ansamblu are nevoie de profesioniști în domeniul analizei datelor pentru a aborda provocări sociale și pentru a dezvolta soluții inovatoare în diverse domenii, precum sănătatea, educația, mediul înconjurător și altele.

    Programul de master „Tehnologiile Informaționale în Analiza Datelor” este conceput pentru a răspunde acestor așteptări prin pregătirea studenților cu cunoștințe solide în domeniul tehnologiilor avansate și metodologiilor relevante pentru analiza datelor, precum și prin dezvoltarea abilităților practice necesare pentru a aplica aceste cunoștințe în diverse contexte profesionale. Astfel, absolvenții programului sunt așteptați să aducă contribuții semnificative în cadrul organizațiilor și să contribuie la inovare, eficiență și luarea deciziilor informate
într-o lume tot mai digitalizată și orientată spre date. 

Învățământ cu frecvență
2 ani de studii

Planul de învățământ pe ani de admitere:
2024-2025 2025-2026