Specialistul din acest domeniu, este instruit ca inginer, pregătit pentru realizarea tuturor etapelor ciclului de viață a tehnologiilor informaționale, a aplicațiilor și sistemelor informatice, necesare pentru perfecționarea proceselor de gestiune a unităților social-economice de diferite niveluri de ierarhie. Specialistul este pregătit pentru următoarele tipuri de activități: elaborarea, dezvoltarea, implementarea și mentenanță de tehnologii și instrumente software de operare eficientă cu informațiile, inclusiv pentru înregistrarea, stocarea, regăsirea, procesarea, transmiterea și redarea acestora. De rând cu o bună parte a activităților, aferente specialităților Informatica și Informatica aplicată, specialitatea Tehnologia Informației cuprinde, de asemenea, elaborarea/dezvoltarea/implementarea/mentenanța de aplicații și mijloace informatice încorporate în cele mai diverse echipamente, cum ar fi: diverse dispozitive fizice și virtuale, conectate la Internet cu facilități de procesare a datelor, automobile, telefoane mobile, echipamente de uz casnic, strunguri, linii automate, etc. Calificarea obținută – Inginer licențiat. Absolvenții sunt solicitați pe piața muncii, preponderent, ca ingineri în tehnologii informaționale.
Scopul programului de studii 0613.5 Informatică Aplicată este de a forma specialiști/cercetători profesioniști și competitivi în domeniul științelor informatice și tehnologii ale informației și comunicațiilor. Obiectivul programului de studii 0613.5 lnfonnatică Aplicată constă în înțelegerea și aplicarea de către studenți a proceselor specifice domeniului informaticii, precum și formarea unui raționament profesional autentic; Însușirea cunoștințelor teoretice și formarea abilitătilor practice ajustate la cele mai bune practici internaționale și în concordanță cu exigențele și cerințele angajatorilor; formarea abilităților de comunicare în limbi străine.